Week-endul trecut a fost dedicat orasului mediteranean Sète. “ Ïle singulière” ii spunea Paul Valery, eu l-as prezenta ca pe un oras al contrastelor : viu dar foarte calm, accesibil dar provocator, mediteranean dar tapetat cu influente atlantice.
Portul din Sète a luat nastere acum aproximativ 3 secole, cand Louis XIV a decis sa ofere o deschidere maritima canalului de Midi. De atunci si pana acum, cel mai important castig se datoreaza comertului cu vin.
Portul cu barci de pescuit, cargoboturi, iahturi este inima orasului. Nu departe se inalta un mare far, pe care este gravat un vers din Naissance de Venus, a lui Paul Valery : « Son œil mobile mêle aux éclairs de périls / L`eau riante et la danse infidèle des vagues ». Aspectul vechiului port, mirosul pescaresc, agitatia indusa de lume , zgomotul velelor izibite de vant si cantecul pescarusilor mi-au adus aminte de La Rochelle si de perioada primului meu stagiu in Franta. Cu zambetul pe buze am plecat in cautarea oficiului de turism. Totusi, spre deosebire de restul oraselor mediteraneene unde acesta se afla côté-gare, Sète (dealtfel si Perpignan se afla in aceeasi situatie) are respectivul punct informativ foarte departe.
Optati pentru micul pliant gratuit si nu pentru planul turistic, care este foarte mare si nepractic : in oras bate mereu vantul si in miscare, nu-l veti putea utiliza cu usurinta.
Odata indepartata de vechiul port, cu farul in spatele meu si cu Théâtre de la Mer (vechi fort, edificat in urma invaziei englezilor din 1710, ce gazduieste spectacole si expozitii in prezenta perioada a sezonului cald) in stanga, am inceput sa urc voios catre panoramica Mont Saint-Clair.
Sus, am ajuns gafaind si am fost rapid recoafata de vantul puternic, dar am putut admira orasul din doua puncte diferite: coté-est (Belvedere Mont St-Clair) ofera o panoramica asupra orasului strabatut de canale, iar coté-vest (Forêt des Pierres Blanches) ofera o vedere frumoasa asupra unui “cordon” litoral (lido, in franceza) ce separa laguna Thau de marea Mediterana. Paduricea Pierres Blanches adaposteste peste 700 de plante, unele foarte rare … pe cale de disparitie as spune eu, caci imi parea foarte vestejita ! Am facut un mic picnic acolo, crezand c-as putea descoperi ce-l inspira George Brassens, alt nativ celebru al acelui meleag si m-am grabit sa cobor catre plaja.
Am inceput cu plage Lido, despre care auzisem multe, dar de care nu am fost impresionata prea mult … Sa spunem ca vantul si vremea inorata au fost cauzele. In schimb, strabatand à pied litoralul, am traversat o mica duna de nisip, creata in stilul celei de la Arcachon/Bordeaux, pana cand am ajuns la Corniche. Am fost mai mult sau mai pun obligata de un val sa zabovesc pe un coltisor moitié-scoica, moitié-nisip sa permit hainutelor sa se usuce … si am profitat admirand si facand multe poze acelei foarte frumoase zone.
Nota mea : 7, litoralul si belvedere fiind punctele forte.
Curand, mi-as dori sa procedez asemanator cu restul oraselor ce-mi decoreaza galeria foto … pana atunci, ma astepta licenta (cu un pic de Montpellier-plage, ca e totusi prea cald si prea frumos aici incat sa stai sa redactezi pagini peste pagini…) Keep close !
Leave a Reply